Conacul celor Trei Destine

Descriere

O poveste de familie, cu Bucureștiul aproape și timpul de partea ei
În 1898, un tată hotăra să ridice trei case pentru cei trei copii ai săi. Familia Ghiață venea din Mehedinți, iar Bucureștiul deschidea înaintea lor o lume nouă. Casele aveau să le dea rădăcini aici, aproape unii de ceilalți, chiar dacă viața urma să-i poarte pe drumuri diferite.
Din acest gest de dragoste părintească începe povestea conacului din Voluntari.
La numărul 80 avea să locuiască Mihai Ghiață. În apropiere, la actualul număr 82, se afla casa surorii sale, Anca. O a treia proprietate, în Afumați, îi era destinată lui Dumitru, pictorul familiei. Trei case și trei destine, legate de aceeași dorință: ca fiecare să aibă un loc al lui, fără să piardă apropierea de ceilalți.
Dumitru Ghiață și-a găsit drumul către lumea artistică bucureșteană prin întâlnirea cu dr. Cantacuzino, care i-a recunoscut talentul și l-a recomandat pictorului Arthur Verona. Pentru familie, această legătură a deschis un nou capitol. Pentru Dumitru, pictura avea să devină felul de a păstra ceea ce iubea: oameni, locuri și frumusețea vieții de zi cu zi.
Casa lui Mihai a crescut odată cu povestea familiei. Construită în 1898 și extinsă în 1927, a căpătat amploarea unui conac, păstrând intimitatea unei reședințe. Camerele, sala generoasă, terasele și grădina alcătuiesc cadrul în care ne putem imagina o familie adunată la masă, o conversație prelungită spre seară, o întoarcere așteptată.
Istoria ne lasă nume și ani. Viața dintre ei rămâne, în parte, de imaginat. Aici începe farmecul unei case vechi: în libertatea de a privi o încăpere și de a te întreba cine a iubit-o înaintea ta.
De la lumea picturii la dorul de depărtări
În 1957, conacul a intrat într-un alt capitol al existenței sale, fiind cumpărat de pilotul de aviație Boris Capbătut. Povestea proprietății se întâlnea astfel cu cea a aviației românești, cu zborurile lungi și cu orizonturile care mutau mereu mai departe limitele unei vieți.
După legătura cu familia unui pictor, casa devenea locul de întoarcere al unui om al cerului.
Este o apropiere frumoasă între două feluri de a privi lumea: artistul care se oprește asupra unui detaliu și pilotul care cuprinde văzduhurile. Între ele, conacul rămâne la locul lui.
Următorul capitol
Astăzi, Conacul celor Trei Destine își caută un al patrulea drum.
Terenul generos, clădirea principală, corpul secundar și terasele permit ca viața să se desfășoare aici în mai multe ritmuri: al familiei, al oaspeților, al unui proiect construit cu răbdare.
Poate redeveni o reședință în care generațiile să locuiască aproape. Poate primi un proiect profesional care să păstreze caracterul casei și să-i pună în valoare spațiile. Oricare va fi destinația, farmecul său stă în întâlnirea dintre ceea ce există deja și ceea ce un nou proprietar va ști să aducă.
O casă veche se descoperă treptat. Mai întâi îi vezi fațada, apoi camerele. Te oprești la o terasă, privești spre curte și începi, aproape fără să-ți dai seama, să-ți așezi propria viață acolo.
Pentru Conacul celor Trei Destine, următoarea poveste de dragoste poate începe chiar așa: cu o vizită și cu gândul, încă nerostit, că ai vrea să te întorci.